Vreau să te gust iubito-n miez de toamnă,
Când frunzele dau umbre arămii,
Şi prin căderea lor, cu zor, ne-ndeamnă
Să fim însemn al nopţilor târzii.
Să fie totu-n tihnă, pe-ndelete,
Sânii-ţi să-mi fie interzisul fruct
Ce poartă chiar a Raiului pecete
Şi să te fur cu drept de uzufruct.
Iar pântecu-ţi în zbateri de ispită
Uita-va orice gând răzleţ, păgân
Când te vei vrea de-a pururi dăruită
Şi-n tine, tot de-a pururi, să rămân.
Cu jind aprins în trupuri dezgolite,
Pe pat de rouă pur şi diafan,
Ne-om răsfăţa cu gânduri iscusite,
Trăind dorinţa sensului spontan.
Chiar sub lumina razelor de soare,
Împreunaţi ca rug pârjolitor,
Ne vom trăi, cu sete şi savoare,
Iertarea de-aşteptări sub fald de dor.
Spre mai târziu gândind fără de teamă,
Ne vom gusta simţind că suntem noi
Uitând de tot şi neluând în seamă
Pe cei ce vor vorbi urât de noi.
Aşa va trece toamnă după toamnă,
Cu amintiri şi cu trăiri de vis,
Gustându-te mereu, frumoasă doamnă,
Mereu intrând prin tine-n Paradis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu